Logistica

Depozitare

ADM Farm dispune de spatii de depozitare autorizate ANMDM pentru produse farmaceutice, parafarmaceutice etc, in vederea asigurarii mentinerii stabilitatii fizico-chimice si implicit a eficientei produselor.

Spatiile noastre de depozitare sunt organizate asfel incat sa asigure un flux al produselor in concordanta cu cerintele GDP, compartimentarea acestora fiind strict adaptata specificului activitatii farmaceutice. Atat depozitul cat si flota auto sunt dotate cu echipamente de climatizare si monitorizare a temperaturii moderne si performante, ce permit mentinerea unor conditii de depozitare si transport constant si controlate.

Oferim conditii de depozitare pentru orice tip de produs medicamentos.
De asemenea, spatiul permite depozitarea produselor in orice conditii de temperatura:
  • conditiile normale de stocare;
  • conditiile speciale de stocare;
  • regimul special (psihotrope, stupefiante).

Picking

Oferim solutii dedicate de picking, personalizate in functie de specificul activitatii fiecarui client. Colectarea comenzilor se face respectand cantitatea, lotul si data de expirare din notele de comanda.

Distributie

Detinand un parc propriu de autovehicule de transport, izoterme dotate cu instalatii de climatizare si dispozitive de monitorizare a conditiilor de temperatura pe timpul livrarii, ADM Farm este lider in distributia de medicamente la nivel national, avand numarul cel mai mare de livrari in unitatea de timp.

Aprovizionarea depozitelor locale se realizeaza de doua ori pe saptamana, in baza unui protocol prestabilit si a unor proceduri stricte. Timpul standard de livrare este de 3 ore pentru comenzile preluate din orasele in care avem depozite.

Timpul maxim de livrare a unei comenzi este de 24 de ore. Se fac pana la 8 livrari pe zi, in functie de zona (pentru rutele interne, adica orasele in care sunt depozite) si pana la 4 livrari pe zi pentru orasele mari, pe rutele externe.

Pentru asigurarea standardelor de buna practica de distributie obiectivele angajatilor departamentului logistic sunt:
  • fara intarzieri in distributie
  • fara reclamatii de la clienti
  • fara pagube materiale

Custodie

Pentru ca detinem depozite moderne si performante, ce indeplinesc cerintele GDP, putem oferi spatiu de depozitare si in custodie (consignatie) pentru companiile de produse farmaceutice (medicamente si suplimente nutritive) locale si multinationale.

Studii clinice

ADM Farm ofera spatiu de depozitare si in custodie pentru produsele destinate studiilor clinice, produse care au nevoie de conditii si instructiuni de lucru mai stricte. Depozitarea produselor destinate studiilor clinice se face in incaperi sigure, cu acces limitat si conditii de temperatura si umiditate recomandate de contractor/furnizor/producator.